CJSU: Restricții ridicate

Se ridică restricțiile din unitățile administrativ-teritoriale Șieu și Cetate! ➡Conform Hotărârii 92/20.11.2020, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile  este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori: Șieu, Cetate și unitățile administrativ-teritoriale din județ pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU … Citește mai mult

Ziua Drepturilor Copilului

20 noiembrie, Ziua Mondială a Drepturilor Copilului În acest an se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. În România, însă, de 30 de ani, mai există peste 300 de mii de copii  care merg la culcare flămânzi, care sunt în risc de abandon școlar, pentru că nu … Citește mai mult

AJFP: Procedură simplificată

Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de astăzi,  cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate. În Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1104 din data de 19 noiembrie 2020, a fost publicat Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 3896/2020 prin care a … Citește mai mult

IPBN: Situație Covid-19

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 20.11.2020, este următoarea: • 5004 cazuri confirmate de CoVid-19; • 208 decese; • 3890 persoane externate (1543 externate vindecate/2347 externate); • 1657 persoane în carantină; • 830 persoane izolate; • 397 teste, din care 241 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare … Citește mai mult

Informare IPBN

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD Misiuni executate de forțele de ordine în prima zi de carantină la Bistrița! Încă de la primele ore ale instituirii carantinei au fost organizate și executate misiuni de verificare, vizând respectarea măsurilor impuse prin ordinul de carantinare a municipiului. Astfel, au fost organizate filtre formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali … Citește mai mult

IPJ: Buletin de presă

Condamnat la 5 ani de închisoare, încarcerat în penitenciar de polițiștii de la Urmăriri Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare, ieri, 19 noiembrie, un mandat de executare a pedepsei, emis în aceeași zi, de către Judecătoria Bistrița. Mandatul a fost emis împotriva unui bărbat de 34 de ani, din … Citește mai mult

Misiuni forțe de ordine

Misiuni executate de forțele de ordine în prima zi de carantină la Bistrița În primele ore de la instituirea carantinei au fost organizate și executate misiuni de verificare a măsurilor dispuse prin organizarea de filtre formate din jandarmi, polițiști și polițiști locali amplasate la intrarea și ieșirea din zona menționată cât și dispozitive de control … Citește mai mult