ABA Someș-Tisa: Amendă șofer

6500 de lei – amenda pentru o persoană care a intrat cu mașina de teren în Acumularea Colibița

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa s-a autosesizat în urma apariției în spațiul public a unor fotografii care surprindeau un șofer intrând cu tot cu mașină în lacul de la Colibița, în data de 30 august 2020.

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au sesizat instituțiile competente, în vederea identificării persoanei. În cursul zilei de 31 august 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud ne-a comunicat identitatea persoanei, un locuitor din Prundu Bârgăului.

Inspectorii din cadrul instituției noastre i-au aplicat acestuia amendă contravențională, în valoare de 6.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor, accesul autovehiculelor și al utilajelor în cursurile de apă, în lacuri sau pe malurile acestora, fiind interzis.  

Apreciem implicarea cetățenilor în sesizarea oricăror împrejurări, care reprezintă factori de risc pentru calitatea apelor. Doar printr-o strânsă colaborare, putem identifica situațiile în care se produc încălcări ale legislației în vigoare.

Compartimentul de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa