Acțiuni de conștientizare ecologică la Târlișua

Acțiuni de conștientizare ecologică în Târlișua, de Ziua Mondială a Meteorologiei

În 23 martie 2019, din inițiativa lui Petrică Leon Rus, membrii TNL Târlișua, susținuți de BPL-PNL Târlișua, BPJ-PNL Bistrița-Năsăud și BPJ-TNL Bistrița-Năsăud, au întreprins a treia activitate de conștientizare a comunității locale, prin puterea propriului exemplu.

Activitatea tinerilor liberali a constat în adunarea unei cantități însemnate de deșeuri menajere (aproximativ 50 saci/60 l) din patru areale din cuprinsul comunei Târlișua (Molișet, Răcăteș, Târlișua – Str. Izvor și un sector de drum județean, de la limita cu UAT-ul învecinat, Spermezeu).

În urma acestei activități, participanții la acțiune au desprins următoarele concluzii:

– Prezența deșeurilor menajere, de pe marginea drumurilor, au un dublu impact poluator: vizual și asupra rețelei hidrografice.

– Poluarea rețelei hidrografice care drenează suprafața comunei este reală și cu vechime, în sensul că autoritățile locale, de-a lungul timpului, s-au ferit să intervină pentru diminuarea acesteia. Motivul logic este acela că singura soluție văzută, respectiv aplicarea unor sancțiuni financiare, diminuează serios numărul posibililor votanți.

– Acțiuni de conștientizare privind rolul individului în reducerea poluării, cu implicarea locuitorilor, au rezultate superioare, pe termen lung.

– Șansa oricărei comunități rurale mici, dar nu numai, stă în gradul de implicare al cetățenilor.

În baza acestor concluzii, se vor identifica acțiuni viitoare, punctuale, menite a reduce magnitudinea fenomenului de poluare amintit.

De Ziua Mondială a Meteorologiei, tinerii liberali din Târlișua invită fiecare individ să-și aducă contribuția civică în comunitatea din care provine în scopul protejării mediului hidro-atmosferic.