În contextul situației de criză pe care o traversăm precum și a reglementărilor instituite de situația de urgență, Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștința celor interesați că începând cu data de 17.03.2020 sunt interzise arderile de vegetație astfel încât nu se mai acordă permise de lucru cu focul.
Rugăm cetățenii să respecte aceste reglementări și să evite astfel de intervenții până la ridicarea acestei interdicții.
Serviciul de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență
Șef Serviciu, Irinel Rad