Buletin de presă IPJ

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JDUEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiști. Un bistrițean, urmărit internațional, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

La data de 15 iunie a.c., polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au depistat ieri, 15 iunie a.c., un bărbat de 35 de ani, din Bistrița, urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare irlandeze au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru agresiune sexuală, comisă în anul 2018, pe teritoriul Irlandei.

Pentru depistarea acestuia poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

1700 de lei, prejudiciul unui furt, recuperat și restituit de polițiști păgubitei.

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 34 de ani, din Valea Stanciului, județul Dolj, bănuit de comiterea faptei.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 13 iunie a.c., acesta ar fi sustras un telefon mobil și suma de 700 de lei, dintr-un supermarket din Bistrița, de pe o casă de marcat. Bunurile, în valoare de 1700 de lei, aparțineau unei angajate și au fost recuperate de polițiști și restituite păgubitei.

Prejudiciul a fost recuperat, iar polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale a bărbatului.

AVEȚI GRIJĂ DE BUNURILE DUMNEAVOASTRĂ! Vă rugăm să nu permiteți accesul unor persoane străine în curte și locuință!

Din practica judiciară este cunoscut faptul că cele mai frecvente metode de înșelăciune, dar și de comitere a unor furturi, au în comun faptul că escrocilor li se permite accesul în curte și locuință. Ulterior, sub diverse pretexte și calități mincinoase, reușesc fie să înșele victimele, fie să sustragă bunuri pe care le pot observa cu ușurință după ce au pătruns, fără probleme, în locuință sau curte.

Totodată, chiar și pe timpul zilei, ușa de acces în locuință sau curte trebuie să rămână încuiate! Hoții pot profita de acest fapt și, sub diverse pretexte, pătrund neinvitați în locuință (pentru o cană de apă, pretind ca vând/cumpără diverse bunuri etc).

Un astfel de caz a avut loc ieri, 15.06.2020, în localitatea Lunca Ilvei, când, mai multe persoane au pătruns în incinta unei locuințe sub pretextul că achiziționează deșeuri metalice, iar după plecarea acestora, proprietara, o femeie în vârstă de 40 de ani, a observat că i-au dispărut o geantă și un portofel. Femeia a sesizat imediat Poliția și a reținut semnalmentele importante, care au ajutat la identificarea lor.

Au intrat pe fir polițiștii, iar la scurt timp, a fost depistată și oprită în trafic, pe raza localității Ilva Mare, o mașină în care se aflau trei adulți și doi copii, toți din județul Sălaj. Aceștia au fost conduși la sediul postului de poliție Ilva Mare, unde au fost identificați. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că unul dintre aceștia, un bărbat de 40 de ani, din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, ar fi sustras bunurile din locuință, de pe o masă. Geanta a fost găsită în apropierea locuinței, unde a fost aruncată.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal de furt calificat.

Polițiștii bistrițeni vă reamintesc câteva reguli simple care vă pot ține departe de necazuri:

– Nu deschideţi niciodată uşa înainte de a vă uita pe vizor şi instruiţi-vă copiii în acest sens! De asemenea, un lanţ pentru siguranţă este binevenit când aveţi musafiri nepoftiţi!

– Încuiaţi uşa chiar dacă sunteţi acasă!

– În cazul în care la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse evitaţi-le! În niciun caz nu le permiteţi accesul în locuinţă!

– Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi!

– Folosiţi eficient interfonul!

– Dacă aţi pierdut o cheie sau faceţi schimb de locuinţă, nu uitaţi să vă înlocuiţi de îndată încuietoarea!

– Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine pe care le întâlniţi în bloc pe cine caută! Acest lucru, deseori descurajează posibilii infractori! Mai mult, când persoane străine de imobil sunt observate că ies din scările blocului cu bagaje, anunţaţi urgent Poliţia! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acelor persoane şi dacă este cazul: marca, culoarea şi numărul autoturismului folosit de acesta!

Acțiuni preventive, pe raza municipiului Bistrița

În după-masa de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița – Biroului Rutier, Biroului Ordine Publică și polițiști locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bistrița, au desfășurat acțiuni preventive, pe raza municipiului. Acțiunile polițiștilor au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a faptelor ilegale, dar și siguranța rutieră.

Cu această ocazie, mai multe persoane au fost legitimate și verificate. În trafic, au fost oprite pentru control aproximativ 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2755 lei și a fost reținut un permis de conducere. 

Cu permisul de conducere reținut, iar dreptul de conducere suspendat, depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism

Un tânăr de 24 de ani, din Bistrița, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism fără a avea acest drept, întrucât are permisul de conducere reținut, iar dreptul de conducere suspendat. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.