Buletin de presă IPJ

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița, la data de 24 iunie a.c..

Astfel, un bărbat de 35 ani, din Bistrița, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Condamnatul a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistriţa.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate ieri, în flagrant

La data de 24 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 19 ani, din Breaza, conducător al unui autoturism care circula pe un bulevard din Bistrița.

Acesta emana halenă alcoolică și a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

****

La data de 24 iunie a.c., un tânăr de 27 de ani, din Piatra Fântânele a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în trafic, în timp ce conducea un autoturism.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Reținut și cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier

În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii din Sângeorz-Băi au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 34 de ani, din Sângeorz-Băi, pe care îl cercetează pentru conducere fără permis și conducere cu alcoolemie.

Acesta a fost depistat la data de 19 iunie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Sângeorz-Băi, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și cu alcoolemie (0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat).

În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud și va fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. În acest caz, cercetările continuă în cadrul dosarului întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.

Riscă arestarea preventivă

La data de 24 iunie a.c., polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din Ilva Mică, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier și plasat în arest la domiciliu, ar fi încălcat măsura preventivă dispusă de Judecătoria Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au constatat faptul că, la data de 23 iunie a.c., acesta ar fi părăsit domiciliul în mod nejustificat.

Întrucât a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse, polițiștii au formulat propunere de înlocuire a măsurii dispuse pe care au înaintat-o Judecătoriei Năsăud.

Update:

La data de 24 iunie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, față de bărbatul de 38 de ani din Bistrița, cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești. Cercetările sunt continuate de polițiști.