Buletin de presă IPJ

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Căutat la nivel național, depistat de polițiștii de la Ordine Publică din Bistrița

La data de 18 august a.c., cu ocazia activităților preventive desfășurate, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița l-au legitimat pe un bărbat de 36 de ani, din Satu-Mare, depistat pe strada Gării, din municipiul Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează ca persoană căutată la nivel național, fiind dispărut de la domiciliu din data de 14 august 2020. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei și a fost înștiințată familia despre faptul că a fost găsit. Totodată, sa fost revocată măsura căutării la nivel naţional dispusă.        

Reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru conducere cu alcoolemie

Ieri, 17 august a.c., polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din Bistriţa, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acesta a fost oprit în trafic, pentru control, la data de 12 august a.c., de către polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,32 mg/l alcool.

În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar cercetările continuă de Biroul Rutier, fiind  întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.