Buletin de presă IPJ

Doi tineri au fost depistați de polițiștii de la economic în timp ce comercializau parfumuri contrafăcute

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Astfel, la data de 8 mai a.c., polițiștii i-au depistat pe doi tineri de 18 ani, respectiv 21 ani, ambii din Târgu Mureș, în timp comercializau, pe raza municipiului Bistrița, parfumuri despre care există indicii că ar fi contrafăcute și a căror marcă era similară cu o marcă originală. 11 parfumuri au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998.

Două mandate de executare a pedepsei închisorii au fost puse în aplicare ieri, de către polițiștii de la Urmăriri

La data de 8 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii.

Unul dintre mandate a fost emis de către Judecătoria Beclean, împotriva unui bărbat de 34 de ani, din Beclean, care a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Cel de-al doilea mandat a fost emis de către Judecătoria Năsăud, împotriva unei femei de 35 de ani, din Ilva Mică. Aceasta a fost condamnată la 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie.

Cei doi au fost încarcerați în penitenciarele Bistrița și Gherla-Secția Exterioară Cluj Napoca.

Polițiștii secției 7 cercetează împrejurările în care un tânăr a fost accidentat pe raza localității Valea Mare

La data de 8 mai a.c., un tânăr de 19 ani, din Valea Mare, în timp ce se afla în locul numit ”Valea lui Albu”, de pe raza localității Valea Mare, din cauza solului umed, a alunecat și a căzut, fiind accidentat de un buștean, care era tras de un cal. Tânărul a fost preluat și transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Târgu Mureș pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.