Buletin de presă IPJ

În atenția polițiștilor de investigare a criminalității economice, după ce ar fi obținut, pe nedrept, indemnizația de creștere a copilului

La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

Bănuită de comiterea faptei este o femeie din Șieu care, în perioada anilor 2018-2020, în vederea obținerii unei indemnizații pentru creșterea copilului, ar fi depus cererea pentru acordarea indemnizației și ar fi anexat adeverințele de venit, emise de două societăți comerciale. Din adeverințele respective reieșea faptul că ar fi fost angajată la cele două societăți comerciale și ar fi realizat venituri în perioada aprilie 2017- august 2018, însă în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că veniturile nu ar fi fost realizate din activități lucrative prestate efectiv la societățile respective.

Cercetările în acest dosar sunt continuate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, pentru documentarea activității infracționale.

Acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de produse agricole de pe câmp, desfășurată de polițiștii din Beclean

La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din Beclean au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de produse agricole de pe câmp, pe raza de competență a secțiilor arondate. Activitățile polițiștilor au vizat și verificarea modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Astfel, polițiștii au efectuat filtre în trafic, precum și activităţi specifice de patrulare în zonele cu terenuri agricole, în vederea prinderii şi descurajării potenţialilor infractori. În acest sens, au fost legitimate 47 de persoane și au fost oprite în trafic, pentru control, 35 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 pentru abateri la regimul rutier, în valoare de  7975 lei și 9 pentru nerespectarea Legii 55/2020, cu avertisment. De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Nereguli la regimul rutier, constatate în flagrant de polițiștii din Beclean: 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat și lipsă permis

În noaptea de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 26 de ani, din Uriu, depistat pe o stradă din orașul Beclean.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține nici permis de conducere pentru vreuna dintre categorii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din Beclean.

Caz soluționat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, la scurt timp de la sesizare

La data de 12 noiembrie a.c., un bărbat de 39 de ani, din Maieru, a solicitat, prin SNUAU 112, sprijinul polițiștilor, întrucât i-a dispărut, din apropierea locuinței o remorcă. Acesta era parcată pe o străduță, prejudiciul fiind estimat de proprietar la  aproximativ 3000 euro.

În urma investigațiilor efectuate, în scurt timp, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au depistat remorca în curtea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Maieru. În urma discuțiilor avute cu acesta a rezultat faptul că, bărbatul i-ar fi solicitat unei cunoștințe, care locuia în apropierea păgubitului, să-i împrumute o remorcă, iar din confuzie, acesta a luat o altă remorcă.

Cazul a fost soluționat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, iar prejudiciul a fost recuperat și restituit proprietarului.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD