Buletin de presă IPJ

Furt soluționat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, prejudiciul a fost recuperat

La data de 16 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au identificat 2 tineri de 17 ani și pe un altul de 22 de ani, toți din Sânmihaiu de Câmpie, pe care-i bănuiesc de comiterea faptei.  Furtul a fost sesizat la data de 26 octombrie a.c., de o femeie din localitate.

Astfel, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 17/18 octombrie a.c., cei trei ar fi pătruns în locuința unui tânăr de 19 ani, din localitate, de unde ar fi sustras un TV LED, în valoare de 1100 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit proprietarului, iar cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sânmihaiu de Câmpie.

O femeie din Beclean este bănuită că ar fi obținut în mod fraudulos indemnizația de creștere a copilului, iar polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice efectuează cercetări pentru clarificarea situației

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Bănuită de comiterea faptelor este o femeie de 30 de ani, din Beclean, care, în perioada anilor 2017-2019, ar fi depus o cerere pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului și ar fi anexat acesteia două adeverințe de venit, emise de două societăți comerciale, din care reiese că aceasta ar fi realizat venituri în perioada  noiembrie 2016-decembrie 2017. Cu privire la datele din adeverințele depuse există suspiciuni că persoana în cauză nu ar fi desfăşurat efectiv activităţi lucrative la aceste societăţi.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de: înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Alcoolul la volan poate avea urmări deosebit de grave! NU CONDUCEȚI DACĂ AȚI CONSUMAT ALCOOL

În această dimineață, în jurul orei 02.40, pe drumul județean 172G, în localitatea Dorolea, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unui tânăr de 19 ani.

La fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au constatat faptul că, tânărul de 19 ani, din Cușma, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cușma către Dorolea, a pierdut controlul acestuia și a ajuns într-un șanț.

În urma accidentului, acesta a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Conducere cu alcoolemie constatată, în flagrant, în urma controalelor desfășurate în trafic

În cadrul acțiunilor de verificare a modului de respectare a restricțiilor de circulație impuse, desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu jandarmi, în intervalul 23.00-05.00, au fost efectuate controale și filtre în trafic.

Astfel, a fost oprit pentru control un autoturism de teren, condus de un tânăr de 20 de ani, din Rusu Bârgăului. Tânărul a fost depistat pe un drum comunal din localitatea Josenii Bârgăului, iar în urma verificărilor, a reieșit faptul că se află sub influența alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotetst fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de conducere cu alcoolemie.

Alcoolemie de 1,57 mg/l alcool pur în aerul exiprat…și totuși s-a urcat la volan

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au fost sesizați prin 112 de producerea unui acciden rutier, pe drumul județean 171, în comuna Spermezeu.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism care staționa, după care a ieșit în afara părții carosabile.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul celui care staționa și de 1,57 mg/l în cazul bărbatului de 40 de ani. Acesta din urmă a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea deconducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 5.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD