Buletin de presă IPJ

În penitenciar, după ce a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

La data de 15 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Vrancea, împotriva unui tânăr de 27 de ani, din Mureșenii Bârgăului. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 20 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

Update: la data de 15 mai a.c., bărbatul de 61 de ani, din Bistrița, reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție a fost prezentat magistraților care au dispus măsura preventivă a controlului  de judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Dosar penal pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri         

În urma unor controale efectuate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

Astfel, la data de 15 mai a.c., polițiștii au constatat faptul că o societate comercială cu sediul în Dumitra, administrată de un bărbat de 55 de ani, din Cepari, deținea în vederea comercializării produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 31 de plicuri cu astfel de substanțe.

Cercetările continuă de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase.