Buletin de presă IPJ

Ordin de protecție, emis de polițiști, pentru protejarea unei femei amenințate de soț

În seara de 9 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița au intervenit pentru protejarea unei femeie de 37 de ani, din municipiu, amenințată de soț.

La fața locului, în urma celor constatate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului, un bărbat de 30 de ani. Totodată, s-a constatat faptul că acesta ar fi provocat distrugeri în apartamentul în care cei doi locuiau.

Polițiștii monitorizează starea conflictuală și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare și distrugere.

Acțiuni preventive, desfășurate de polițiști și jandarmi, pe raza de competență a Secției 1. O infracțiune a fost constată în flagrant

În noaptea de 9/10 decembrie 2020, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, monitorizarea traficului rutier și pentru prevenirea răspândirii epidemiei cu virusul Sars Cov-2.

Astfel, au fost verificate 6 societăți comerciale cu privire la respectarea programului de lucru, au fost oprite pentru control mai multe autovehicule și legitimate 25 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 55/2020 și una pentru nerespectarea Legii 61/1991, în cuantum total de 4500 de lei. Totodată, a fost constatată, în flagrant, o infracțiune la regimul rutier.

În jurul orei 23.58, pe Drumul Județean 174, în Șieu, a fost oprit pentru control un bărbat de 33 de ani, din localitate care conducea un autoturism pe direcția Teaca spre Bistrița.

Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48  mg/ l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Update reținere

Bărbatul de 35 de ani din Livezile, reținut în cursul serii de 8 decembrie a.c. și cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni a fost prezentat Judecătoriei Bistrița care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.

Polițiștii Secției 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tăiere fără drept de arbori.

Minor reținut pentru două tentative de furt și cercetat pentru comiterea altor 7 furturi din locuință

La data de 9 decembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui minor de 16 ani, din Urmeniș, care a fost surprins, de două ori, de proprietarul aceleiași locuințe, în timp ce încerca să sustragă bunuri.

Tânărul este cercetat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în alte 7 cazuri de furt, toate din locuință. În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în vederea documentării întregii activități infracționale.

Minoră căutată la nivel național, depistată de polițiștii Secției 3 în comuna Urmeniș

În cadrul acțiunilor desfășurate ieri, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat în comuna Urmeniș o tânără de 17 ani, din Blăjenii de Sus, iar în urma verificărilor s-a constat faptul că figura ca fiind dispărută de la domiciliu.

Față de tânără era dispusă căutarea la nivel național din data de 4 decembrie și a fost găsită de polițiști pe raza localității Delureni. Aceasta a fost încredințată familiei, iar măsura căutării a fost revocată.

Scandal izbucnit între membrii unei familii, aplanat de polițiștii năsăudeni

În seara de 9 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între membrii unei familii și au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări.

Conform primelor verificări, scandalul ar fi izbucnit din cauza consumului de alcool, dar și a unor neînțelegeri între doi frați. Aseară, polițiștii au identificat 11 de persoane cu vârste cuprinse între 16-57 de ani, toți din Năsăud, care s-au agresat reciproc. În urma leziunilor, un bărbat în vârstă de 44 de ani și un tânăr de 24 de ani au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau late violențe, iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. Totodată, polițiștii năsăudeni monitorizează starea conflictuală.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD