Buletin de presă IPJ

Dosare penale pentru șoferi, întocmite de polițiștii de la rutieră

**

În data de 10 ianuarie, polițiștii Serviciului Rutier, au depistat în flagrant un bărbat de 31 de ani din Bistrița-Bârgăului în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17 pe direcția Vatra Dornei spre Bistrița, având o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului urmând a se efectua cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

**

La data de 10 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 53 din Bistrița. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto  a rezultat valoarea de 0,63 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru prelevarea a doua mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea fiind verificat in bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe cât și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

**

În data de 10 ianuarie polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au depistat în trafic pe DN17D în localitatea Mocod un autovehicul care nu avea aplicate plăcuțele de înmatriculare aplicate.

S-a procedat la verificarea autoturismului în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că autovehiculul nu figurează ca și înmatriculat.

S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat în vederea documentării faptei.

Accident rutier în municipiul Bistrița

La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au intervenit la un eveniment rutier în municipiul Bistrița.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că un conducător auto în vârstă de 62 de ani, din municipiu a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 19 ani, care se afla angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător.

Din accident a rezultat rănirea tânărului, acesta fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, aceștia sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiuni de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili circumstanțele producerii evenimentului rutier.