Buletin de presă IPJ

Condamnat pentru trafic de droguri de risc, încarcerat de polițiști în penitenciar

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bistrița-Năsăud împotriva unui bărbat de 56 de ani, din Cristeștii Ciceului.

Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și a fost încarcerat de polițiști în penitenciar.

Reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni

Ieri, 19 ianuarie, o patrulă formată din polițiști ai Biroului de Ordine Publică și Serviciului Rutier au depistat în flagrant delict un tânăr din Botoșani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, la scurt timp după ce ar fi sustras bunuri în valoare de 220 de lei, dintr-un magazin din Bistrița.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, furt și furt calificat.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în dimineața de 18 ianuarie a.c., ar fi amenințat și agresat vânzătoarea unui magazin din Bistrița și ar fi sustras bunuri în valoare de 240 de lei. Totodată, în perioada 16-17 ianuarie a.c., acesta ar mai fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 470 de lei din alte 3 magazine din municipiu.

Tânărul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică.

Dosar penal pentru conducere cu alcoolemie întocmit și 2 sancțiuni conform Legii 55/2020, aplicate de polițiștii Secției 2

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița Bârgăului, depistat și oprit în trafic, pe Drumul Național 17, în localitatea Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, valoarea indicată a fost 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, față de bărbatul de 32 de ani și un alt bărbat care se afla în același autoturism  și a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în afara locuinței, în intervalul orar 23.00-05.00.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducere cu alcoolemie.