Buletin de presă IPJ

Șofer depistat în flagrant de către polițiști

La data de 7 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit pentru control în trafic, pe Drumul Național 15A, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din Dipșa. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Cercetările au fost demarate în cadrul unui dosar penal, de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cadrul cercetărilor, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, a bărbatului, fiind ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

La aceeași data, față de bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, magistrații au luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 zile.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii din cadrul Postului de poliție Galații Bistriței.

Update: Șofer fără permis și sub influența alcoolului arestat prevenitv

La data de 7 mai a.c., s-a luat măsura reținerii față de un șofer de 22 de ani din Josenii Bârgăului, care la data de 30 aprilie a.c., a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere, totodată aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Persoana bănuită a fost prezentată Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă, magistrații dispunând luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 20 de zile, față de tânăr, cercetările fiind continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe.       

Știre inițială (prima): https://bn.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/infractiuni-la-regimul-rutier-depistate-in-flagrant-de-politisti

Bărbat din Salva depistat în flagrant conducând fără permis

La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier a Poliției orașului Năsăud, au oprit pentru control în trafic, pe raza orașului Năsăud, un autoturism.

A fost identificat un bărbat de 31 de ani, din Salva, care în urma verificărilor întreprinse de către polițiști, s-a constatat că nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, Compartiment Rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tânăr depistat în flagrant, de către polițiștii Biroului Rutier

La data de 8 mai a.c., după miezul nopții, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa prin municipiu.

A fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, din Buduș. Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul se află sub influența alcoolului, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu acordul conducătorului auto, acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. Tânărul a fost totodată sancționat contravențional potrivit reglementărilor

Dosar penal întocmit unui cetățean străin, de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița

La data de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit în trafic pe Drumul Național 15A, prin localitatea Viile Tecii, un autoturism.

Conducătorul auto nu a putut prezenta documentele personale și ale autoturismului, declarând că nu le are în posesie, astfel declinându-și verbal datele de stare civilă.

În urma verificărilor polițiștilor, s-a constatat că șoferul, cetățean italian, ar deține un permis de conducere valabil eliberat de Republica Italiană.

În continuarea verificărilor s-a constatat faptul că fotografia persoanei verificate nu corespunde cu persoana identificată în trafic.

Conducătorul auto a fost condus la sediul poliției, unde s-a constatat faptul că autoturismul era de fapt condus de un bărbat de  42 ani, cetățean italian, domiciliat în Viile Tecii și care nu deține permis de conducere, recunoscând faptul că a folosit identitatea fratelui său.

Cercetările continuă de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui dosar penal, întocmit cu privire la faptele de conducerea unui autoturism fără permis de conducere și instigare în forma participației improprii la infracțiunea de fals intelectual.

Mai multe dosare penale pentru șoferi, depistați in flagrant de polițiști

La data de 8 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au identificat în trafic, un bărbat de 30 ani, din Galații Bistriței, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Galații Bistriței.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta este sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde, cu acordul acestuia, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

***

La data de 9 mai a.c., un tânăr de 28 de ani, domiciliat în orașul Gherla, a fost depistat de către polițiștii Compartimentului Rutier al Poliției Orașului Beclean, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172,  între  localitățilei Beclean și Figa.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,48 mg/l, vaporii de alcool în aerul expirat și a fost condus la sptial, unde cu acordul acestuia i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 9 mai a.c., un tânăr de 25 de ani din orașul Năsăud, a fost depistat în trafic, de către polițiști, pe Drumul Național 17C, pe raza localității Salva, în timp ce conducea un autoturism, având aplicat un numărul de circulație  provizoriu.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, s-a constatat faptul că autoturismul nu figurează ca înmatriculat, având valabilitatea numerelor provizorii expirată din anul 2020.

Șoferul a fost totodată testat alcoolscopic cu aparat alcooltest marca Drager, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală  Năsăud, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.