Buletin de presă IPJ

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști 

La data de 19 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Năsăud, împotriva unui bărbat de 58 de ani, din Lunca Leșului.

Acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

Conducea un autoturism prin Bistrița, deși se afla sub influența alcoolului

La data de 20 iunie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 35 de ani, din Bistrița Bârgăului, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița.

Conducătorul auto  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. 

Reamintim faptul că sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea: 

  • Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Art. 336. –   (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

  • Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Art. 337. –   Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.