Buletin de presă IPJ

Colaborare a polițiștilor de la Urmăriri Bistrița-Năsăud și Suceava pentru prinderea unui bărbat condamnat la închisoare pentru mai multe furturi

Ieri, 9 iulie, polițiștii  Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au depistat, pe raza municipiului Bistrița, un sucevean de 53 de ani, urmărit național fiind condamnat la închisoare.

Pe numele bărbatului de 53 de ani, din localitatea Arbore, Judecătoria Suceava a emis, la data de 29 iunie a.c., un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care este condamnat la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Totodată, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Năsăud au indicii că, la data de 8 iulie a.c., în timp ce se afla în autogara din Năsăud, suceveanul ar fi sustras un portofel în care se afla suma de 450 de lei. Polițiștii au recuperat banii pe care i-au restituit păgubitei, o femeie de 71 de ani, din Dumitra și au întocmit dosar penal pentru furt. Acesta a fost încarcerat în penitenciarul Bistrița.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

UPDATE:  în cursul zilei de ieri, 9 iulie,bărbatul de 31 de ani, din Bistrița, reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru comiterea unei tâlhării, a fost prezentat Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acesta râmâne în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie formulată propunerea legală prin unitatea de parchet competentă.