Buletin de presă IPJ

CERCETATĂ PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, PRINSĂ ÎN AEROPORTUL DIN IAȘI

Prinsă și reținută de polițiști, după ce a înșelat mai multe persoane, cauzând astfel un prejudiciu de aproape 100.000 de lei 

La data de 8 iulie a.c., polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat o tânără de 19 ani, din Tecuci, județul Galați, care era dată în consemn la frontieră,fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune, instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 17 septembrie 2018-22 ianuarie 2019, tânăra ar fi postat un anunț pe internet în care pretindea că este maică la o mănăstire din județul Galați și că, în schimbul unor sume de bani, îi ajută pe cei care au nevoie, în rezolvarea problemelor familiale. Numele cu care se prezenta este „Maica Elena”.

Tânăra determina persoanele pe care le inducea în eroare să depună sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe și rugăciuni. Până în prezent, doi bărbați de 29 de ani și 66 de ani, din localitățile Josenii Bârgăului și Chintelnic și o femeie de 39 de ani, din Bistrița au fost victime ale acestui timp de înșelăciune, iar prejudiciul total cauzat este de 98.380 lei.

Gălățeanca a fost escortată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în baza unui mandat de aducere emis pe numele ei, fiind reținută pentru 24 ore. În prezent, aceasta se află în Arestul IPJ BN și urmează să fie prezentată instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale, recuperării prejudiciului și clarificării cauzei sub toate aspectele.

Ordin de protecție provizoriu, după ce și-a agresat părinții

La data de 8 iulie a.c., un bărbat de 68 de ani, din Prundu Bârgăului a sesizat polițiștii Postului de Poliție Prundu Bârgăului despre faptul că, la data de 2 iulie a.c., fiul lui în vârstă de 43 de ani l-a agresat atât pe el, cât și pe soția sa.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 43 de ani. De asemenea, au întocmit dosar penal pentru violență în familie.

Din arest la domiciliu, în arestul IPJ BN

În urma sesizărilor formulate de polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, față de un tânăr de 17 de ani, din Livezile.

Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, lovire sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu și împotriva lui era dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu. La data de 30 iunie a.c., polițiștii au efectuat un control la domiciliul acestuia, ocazie cu care au constatat faptul că încalcă cu rea-credință obligațiile impuse în perioada arestului la domiciliu, motiv pentru care au solicitat înlocuirea măsurii.

În prezent, minorul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Acțiuni pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere, pe raza secției 6

La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, împreună cu cei de la Rutieră din Năsăud și un elev aflat în practică au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, pe raza de competență.

Cu această ocazie au fost verificate aproape 70 de autovehicule și persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4195 de lei, toate conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat, în flagrant, o infracțiune de conducere fără permis, fiind astfel depistat un tânăr de 17 ani, din Nepos, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, deși nu deținea permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal.

La volan, sub influența alcoolului

La data de 8 iulie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, pe DJ 172D, pe raza comunei Ilva Mare, polițiștii din Sângeorz-Băi l-au depistat în trafic, în timp ce conducea o autoutilitară, pe un bărbat de 54 de ani, din Poiana Ilvei.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de aproape 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate două probe biologice de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.