Buletin de presă IPJ

La datorie, pentru siguranță în trafic 

La data de 25 iulie a.c., în intervalul 18:00-02:00, poliţiştii din Năsăud și cei ai Secției 6 Poliție Rurală au acționat pentru siguranța traficului rutier, pe raza de competență a secției. Aproape 70 de autovehicule au fost oprite și controlate de polițiști, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 26 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5095 lei. Tot cu ocazia controalelor, polițiștii au constatat în flagrant trei infracțiuni.

În jurul orei  20:00, pe un drum comunal din Zagra, a fost depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din Suplai, în timp ce conducea un moped fără a avea permis de conducere valabil pentru vreo categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că vehiculul figurează ca fiind  radiat din circulație din anul 2012. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă de Secția 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu numere false, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Nu schimbați valută pe stradă! Riscați să deveniți victima unei înșelăciuni!

La data de 25 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

au desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul schimbului ilegal de valută.

Astfel, în urma controalelor efectuate pe raza municipiului Bistrița, polițiștii au confiscat suma de 100 euro, obiect al unui schimb ilegal de valută, constatat în flagrant de către polițiștii de la economic și au aplicat o sancţiune contravenţională conform Legii 12/1990.