Buletin de presă IPJ

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiști 

La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, l-au depistat în Reteag pe un bărbat de 37 de ani, din Timişoara, împotriva căruia autorităţile austriece au emis un mandat european de arestare.

Mandatul a fost emis la data de 26 aprilie 2019, iar bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi sustragerea de mijloace de plată, altele decât numerar.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a emis ordonanță de reținere pe o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Curții de Apel Cluj în vederea luării măsurilor ce se impun.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa Năsăud. 

Minor dispărut, depistat ieri, de un polițist de la Ordine Publică

La data de 29 iulie a.c., în jurul orelor 14.00, un agent de poliție din cadrul Biroului de ordine Publică, aflat în timpul liber, l-a observat pe o stradă din Bistrița, pe un tânăr de 17 ani, despre care știa că figurează ca persoană dispărută.

Tânărul era plecat dintr-o casă de tip familial din Bistrița de la data de 26 iulie a.c. și figura ca fiind căutat la nivel național.

Polițiștii cercetează împrejurările în care un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața

Polițiștii Secției 1 cercetează împrejurările în care un bărbat de 56 de ani, din Orheiul Bistriței a decedat. Din primele date, se pare că, în această dimineață, în jurul orei 01.00, bărbatul, care se afla pe marginea unui lac din localitate, s-a dezechilibrat și a căzut în lac, unde s-a înecat.

Urmează a fi efectuată necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului. În continuare se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.

Bărbat găsit spânzurat în apropierea locuinței sale 

La data de 29 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că în localitatea Mijlocenii Bârgăului, un bărbat a fost găsit spânzurat într-o livadă situată în apropierea locuinței sale.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din localitate. A fost dispusă necropsia cadavrului, iar polițiștii Secției 2 efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.

Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii de la Secția 6 

La data de 29 iulie a.c., o femeie de 46 de ani, din Bichigiu, a sesizat faptul că a fost agresată de concubinul ei, un bărbat de 38 de ani, din localitate.

Astfel, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, din cauza unor discuții în contradictoriu cu bărbatul, atât femeia, cât și fratele ei, ar fi fost loviți de bărbatul de 36 de ani. De asemenea, agresorul ar fi distrus și o parte din gardul locuinței sale.

La fața locului, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, lovire sau alte violențe și distrugere.