Buletin de presă IPJ

Căutări desfășurate pentru găsirea unui bărbat din Jelna. Doi polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița l-au găsit pe bărbat teafăr, pe raza localității Cetate

Aseară, în jurul orei 22.30, nepoata unui bărbat de 58 de ani, din Jelna, a alertat Poliția cu privire la faptul că unchiul ei a sunat-o și i-a spus că s-a răsturnat cu mașina, însă nu știe unde se află. Ulterior, acesta nu a mai răspuns la telefon.

Polițiștii au declanșat de îndată căutările pe ruta Bistrița-Orheiul Bistriței, întrucât, conform spuselor familiei, bărbatul trebuia să parcurgă acest drum.

De asemenea, au fost solicitate în sprijin efective ale Jandarmeriei Bistrița și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În urma căutărilor efectuate, în jurul orei 01.00, doi polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița l-au găsit pe bărbat teafăr, pe raza localității Cetate.

Acesta a explicat polițiștilor faptul că, în timp ce conducea un autoturism, i s-a făcut rău, a pierdut controlul și a ajuns într-un șanț. Nu a fost rănit, însă, la un moment dat a leșinat.

Acțiuni desfășurate în sistem integrat de polițiștii specializați în combaterea Criminalității Economice, împreună cu cei de la Serviciul Rutier.

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au desfășurat acțiuni în trafic care au vizat prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul transportului de persoane.

În acest sens, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate, pe raza județului, iar în urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate două infracțiuni de evaziune fiscală și o infracțiune de contrabandă cu tutun.

De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate în trafic, au fost au fost reținute 3 permise de conducere și au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.595 lei, conform O.U.G.195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Acțiuni de acest gen vor fi desfășurate de polițiști, în sistem integrat, și în perioada următoare.

Rezultat pozitiv în urma testării cu aparatul Drug Test 5000, pentru un tânăr din Bistrița. Acesta s-a ales cu dosar penal

La data de 7 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 21 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe raza municipiului.

Acesta a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul indicând faptul că acesta se află sub influența unor substanțe psihoactive. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. 

Prejudiciul unui furt a fost recuperat de poliții Secției 6. Trei tineri din Borșa sunt bănuiți de comiterea faptei.       

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat 3 tineri cu vârste cuprinse între 20-21 de ani, toți din Borșa, județul Maramureș, bănuiți de comiterea unui furt.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în noaptea de 26/27 august a.c., cei trei ar fi sustras bunuri în valoare de 900 de lei din cala unui autobuz care era parcat pe raza localității Romuli. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că tinerii ar fi încercat să sustragă bunuri și dintr-un alt autobuz, parcat pe raza localității Dealu Ștefăniței.

Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Accident ușor, produs aseară, pe DN 17.

La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului, un bărbat de 74 de ani, din Rădăuți, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița – Vatra Dornei, ar fi oprit la un moment dat autovehiculul pe partea dreaptă a sensului de mers, însă din cauza oboselii și a neatenției, ar fi uitat să acționeze frâna de mână, iar autoturismul s-a răsturnat într-un șanț.

În urma accidentului, conducătorul  auto a fost rănit ușor. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.