Buletin de presă IPJ

Prevenirea și combaterea activităților ilicite, rezultate din operațiunile cu autovehicule dezmembrate sau scoase din uz, în atenția polițiștilor de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

În perioada 21-25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite, rezultate din operațiunile cu autovehicule dezmembrate sau scoase din uz.

Astfel, în perioada menționată, au fost efectuate 8 controale la agenți economici care au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor, de pe raza județului. Cu această ocazie, au fost constatate 15 infracțiuni, dintre care 10 conform OUG 195/2005, privind protecția mediului și 5 infracțiuni la Legea 211/2011, privind regimul deșeurilor.

De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, respectiv 2 la OUG 36/2005 și 3 ca urmare a încălcării prevederilor Legii 12/1990.

Exemple:

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o societate de dezmembrări auto, cu sediul social în orașul Sângeorz-Băi, a poluat prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri (ulei uzat) și substanţe periculoase.

De asemenea, polițiștii împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu au constatat faptul că reprezentantul societății în cauză nu ar fi luat măsuri de eliminare totală a deșeurilor rezultate din activitatea de dezmembrare auto.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de ”poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase,neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

La aceeași dată, cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o altă societate comercială, cu același domeniu de activitate, reprezentată de un bărbat de 34 ani, din Sângeorz-Băi, ar fi poluat prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unei cantități de circa 80 kg de deşeuri periculoase, respectiv acumulatori auto. De asemenea,  reprezentantul acesteia nu a luat măsuri de eliminare totală a deșeurilor periculoase, rezultate din activitatea de dezmembrare auto.

Și în acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal.

3 infracțiuni constatate în flagrant, în urma unor controale efectuate de polițiștii specializați în prevenirea și combaterea criminalității economice, în acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat și desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri.

În acest context, în intervalul 25-26 octombrie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității economice au acționat în special pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracționalității din domeniul proprietății intelectuale. Astfel, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate la operatori și agenți economici, dar și la diferite centre comerciale și la comercianți din piețe, târguri și oboare. Acțiunile polițiștilor au avut loc în orașele Bistrița, Sângeorz-Băi și Năsăud, dar și în comunele Prundu Bârgăului și Rodna.

Cu această ocazie, au fost efectuate controale și verificări de specialitate la 29 de operatori economici, persoane fizice și juridice, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.500 lei, toate prevăzute de Legea 12/1990.

Polițiștii au constatat în flagrant 3 infracțiuni de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, toate pe raza municipiului Bistrița, existând indicii că ar fi contrafăcute. Totodată, au fost indisponibilizate 113 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, care poartă reprezentări grafice identice și similare cu mărcile larg cunoscute în România.

Și în perioada următoare, polițiștii vor desfășura acțiuni pentru prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri.

Autoturism căutat în Danemarca, găsit pe raza municipiului Bistrița

La data de 25 octombrie 2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat în posesia unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Viișoara, un autoturism căutat în vederea confiscării.

Autoturismul figura ca fiind căutat de către autoritățile din Danemarca. Acesta a fost indisponibilizat, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Ordin de protecție, emis de polițiști pentru un bărbat din Bistrița.

La data de 25 octombrie 2019, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit dosar penal pentru violență în familie și, totodată, au emis un ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat de 40 de ani, din Bistrița.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu cu concubina sa, o femeie de 44 de ani, din Bistrița, bărbatul ar fi fost lovit de către aceasta.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică, fiind întocmit dosar penal pentru violență în familie.

Update

Tânărul de 26 de ani, din Vermeș, cercetat de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița,  pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, amenințare, furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost prezentat Judecătoriei Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Instanța și-a însușit propunerea, fiind dispusă arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.10.2019.

Bărbat prins de polițiști, după ce și-ar fi lovit soția și amenințat fiica

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost alertați prin 112 pentru aplanarea unui conflict, izbucnit într-o familie din localitatea Mijlocenii Bârgăului.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool și a geloziei, un bărbat de 55 de ani a agresat-o fizic pe soția sa, o femeie de 55 de ani, din localitate. Totodată, agresorul le-ar fi amenințat cu un cuțit atât soția, cât și pe fiica lui, o tânără de 26 de ani.

La sosirea polițiștilor, agresorul a încuiat ușa de acces în locuință, încercând să fugă pe o fereastră. A fost prins imediat de polițiștii Secției 2, care au întocmit dosar penal și au emis ordine de protecție provizorii pentru cele două femei.

Se continuă cercetările în cadrul dosarului penal, întocmit pentru violență în familie și amenințare.

Alcoolul și urmările lui

La data de 27 octombrie a.c., pe DJ 151, pe raza localității Sânmihaiu de Câmpie, un bărbat de 49 ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția drumului județean 151 cu drumul județean 162, într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, au fost înregistrate doar avarii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER, DESCOPERITE ÎN FLAGRANT, DE POLIȚIȘTI

La data de 25 octombrie 2019, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 27 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, pe raza municipiului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere unui autovehicul sub influența alcoolului.

****

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii rutieri din Beclean l-au depistat, în trafic, pe un bărbat de 35 de ani, din Bobâlna, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost depistat pe drumul național 17D, pe raza orașului Beclean, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

***

La data de 26 octombrie a.c., pe un drum comunal din Telciu, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe un bărbat de 26 de ani, din Telciu.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,50 mg/lalcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.   

          ***

La data de 27 octombrie a.c., pe DN 17D, în localitatea Maieru, polițiștii Secției 7 l-au depistat în trafic, pe un tânăr de 26 de ani, din Sângeorz-Băi,  în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool.

Rezultatul testării a fost de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre de sânge. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.