Buletin de presă IPJ

Nu încredințați autovehicule unei persoane care nu deține permis! Riscați dosar penal!

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din   Livezile, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că autovehiculul aparține concubinei bărbatului, o femeie de 27 de ani, din Năsăud.

Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea spre conducere a unui vehicul pentru care este necesar permis de conducere de către o persona unei alte persoane care nu posedă permis de conducere.

Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști

La data de 31 octombrie a.c., o femeie de 71 de ani, din Bistrița Bârgăului, a alertat polițiștii Secției 2 cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința sa, a fost agresată de către ginerele său, un bărbat de 49 de ani, din localitate.

Ca urmare a întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a emis un ordin de protecție provizoriu și s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

La aceeași dată, polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o femeie de 44 de ani, din Reteag, despre faptul că ginerele său, un tânăr de 29 de ani, din localitate a venit la domiciliul acesteia, unde i-a adresat amenințări cu acte de violență.

După completarea formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințarea. 

Doi tineri din Șieu Sfântu, bănuiți de furt

La data de 31 octombrie a.c., o femeie din Ilva Mică a sesizat faptul că, din locuința vecinului său, plecat la muncă în străinătate, au fost sustrase bunuri.

Din primele cercetări, efectuate la fața locului, a reieșit faptul că în perioada 21-31 octombrie 2019, doi tineri din localitatea Șieu Sfântu ar fi pătruns în locuința bărbatului din Ilva Mică, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de circa 10.000 lei.

Cercetările se efectuează de către polițiștii din cadrul  Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.