Buletin de presă IPJ

TRAFIC RUTIER ÎN SIGURANȚĂ

Constant, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră acționează pentru reducerea accidentelor și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, printre care și consumul de alcool.

 Pe lângă etilotest, polițiștii folosesc în trafic și aparatul Drug Test, cu ajutorul căruia sunt depistați conducătorii auto care au consumat substanțe psihoactive. Activitățile de acest gen au drept scop creșterea nivelului de siguranță a participanților la traficul rutier și descurajarea celor care conduc autoturisme după ce consumă alcool sau substanțe psihoactive.

Rezultat pozitiv în urma testării cu aparatul Drager Drug Test 5000 și substanțe interzise

La data de 13 noiembrie 2019, în jurul orei 22.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe strada Libertății din municipiu.

Astfel, a fost identificat șoferul acestuia, un bărbat de 30 ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul Drager Drug Test 5000, rezultatul a fost pozitiv. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, polițiștii l-au legitimat pe pasagerul din dreapta, iar în urma efectuării controlului corporal al acestuia, a fost găsită o pungă din folie transparentă în care se afla cantitatea de aproximativ 1 g substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop. Polițiștii au întocmit dosar penal care a fost înaintat structurii competente.