Buletin de presă IPJ

Trei mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de către polițiști

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de executare, aceștia fiind condamnați pentru diverse infracțiuni. Astfel, la data de19.11.2019, un tânăr de 29 de ani, din Dipșa,condamnat la 2 ani și 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Bistrița. Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis de către Judecătoria Bistrița.

Totodată, la data de 20 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat emis de Judecătoria Cluj-Napoca împotriva unui bărbat de 37 de ani, din Bistrița, condamnat la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea.

La aceeași dată, a  mai fost pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis împotriva unui  tânăr de 26 de ani, din Chintelnic, condamnat de către Judecătoria Beclean la 1 an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.

Cei trei au fost încarcerați în Penitenciarul Bistrița.

Update: PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE PROXENETISM

La data de 20 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus măsura preventivă a arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de femeie, cercetată pentru aceeași faptă.

Totodată, în ceea ce privește persoana juridică, magistrații au dispus luarea măsurilor preventive a interzicerii inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, respectiv a interzicerii unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice și o cauțiune în valoare de 50.000 lei în vederea garantării executării măsurilor preventive.

Cercetările continuă de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.