Buletin de presă IPJ

Pietoni, nu vă puneți viața în pericol! Sporiți atenţia şi traversați numai după ce sunteți siguri că o puteți face în siguranţă; evitați, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă

La data de 4 februarie a.c., un bărbat de 39 de ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17C,  prin localitatea Cepari, a surprins și accidentat un bărbat 82 de ani, din localitate care, în calitate de pieton, circula neregulamentar pe partea carosabilă.

În urma accidentului, pietonul a fost rănit ușor, fiind transportat la spitalul din Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cazul pietonului, rezultatul testării a fost de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud- Compartimentul Rutier.

Polițiștii rutieri recomandă pietonilor:

– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;

-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);

-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;

-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;

-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;

-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie.

Cinci tineri bănuiți că ar fi sustras carburant au fost identificați de polițiști

La data de 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Josenii Bârgăului

au identificat doi tineri de 22 și 26 de ani, ambii din Josenii Bârgăului, bănuiți de comiterea unui furt.

În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în perioada15-17.01.2020, cei doi ar fi sustras 60 de litri de carburant din rezervorul unui utilaj care aparține unei societăți comerciale și care era parcat în extravilanul localității Rusu Bârgăului.

Cercetările continuă de către lucrătorii Postului de Poliție Josenii Bârgăului, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor și recuperării prejudiciului.

***

La data de 4 februarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Dumitrița au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 18-26 de ani, toți din Budacu de Sus, bănuiți de comiterea unui furt.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 15/16.02.2019, cei doi ar fi sustras 300 litri motorină dintr-un excavator ce aparține unei societăți comerciale și care era parcat în apropierea pârâului Budac, între localitățile Dumitrița și Budacu de Sus.

Polițiștii de la Postul de Poliție Comunal Dumitrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.