Buletin de presă IPJ

Peste 180 mc de material lemnos fără documente legale, confiscați de polițiștii de la Combaterea Delictelor Silvice și reprezentanți ai Gărzii Forestiere

În perioada 22-23 aprilie 2020, polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au acționat în sistem integrat, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Verificările au fost desfășurate în mai multe comune de Valea Someșului și Valea Sălăuței.

Astfel, în trafic, polițiștii au oprit pentru control, în localitatea Cormaia, un camion care transporta material lemnos, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, pentru jumătate din încărcătură conducătorul auto nu avea documente legale de proveniență. Astfel, acesta transporta 14 mc de material lemnos, iar pentru 7 mc nu a putut prezenta documente legale, cantitate care a fost confiscată de polițiști. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cuantumul total fiind de 5000 de lei.

Totodată, în perioada 22-23 aprilie a.c., polițiștii și specialiștii Gărzii Forestiere au efectuat controale de specialitate la cinci societăți comerciale și depozite de material lemnos, iar cu ocazia verificărilor, au fost constatate nereguli privind modul de expediere a materialului lemnos. Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.000 lei și a fost confiscată cantitatea de 175,31 mc de material lemnos.

Valoarea totală a materialului lemnos confiscat cu ocazia acțiunilor desfășurate în perioada menționată a fost de 37.684 lei.

Vigilența polițiștilor de la Serviciul Rutier l-a lăsat fără materialul lemnos pe care-l transporta fără acte în regulă.

La data de 23 aprilie a.c., cu ocazia acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară care circula pe drumul național 17, pe raza municipiului Bistrița.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Mijlocenii Bârgăului a declarat polițiștilor că transportă hrană pentru animale însă, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit cherestea ascunsă după niște baloți de fân. 

În sprijin au fost solicitați polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice care, împreună cu reprezentanți ai ocolului silvic Bistrița au constatat faptul că este vorba despre 8,02 mc de cherestea.

Întreaga cantitate de material lemnos fără documente legale, în valoare totală de 5.766 de lei, a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 5000 lei.

La data de 23 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Năsăud l-au oprit pentru control pe un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Năsăud care conducea un autovehicul pe raza orașului.

Acesta a fost oprit pe strada Piața Unirii, iar cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere categoria B, corespunzător categoriei din care face partea autovehiculul pe care-l conducea. Bărbatul în cauză deține permis doar pentru categoriile A și AM. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Totodată, bărbatul a justificat polițiștilor cu documentele necesare motivul deplasării.

Cercetările în acest caz vor fi continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.  

Agresori identificați, cercetări continuate de polițiștii din Runcu Salvei

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru lovire sau alte violențe, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat 3 tineri cu vârste cuprinse 21-22 de ani, toți din Runcu Salvei, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, în seara de 19 aprilie, în jurul orei 22.00, cei trei i-ar fi agresat fizic pe alți 4 tineri, cu vârste cuprinse 16-24 de ani, care se aflau la o stână situată în locul numit ”Iedera”din Runcu Salvei.

Polițiștii Postului de Poliție Runcu Salvei continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și tragerea la răspundere a celor vinovați.