Buletin de presă IPJ

ACȚIUNI PENTRU PROTEJAREA POPULAȚIEI

Acțiuni pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, desfășurate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, în perioada premergătoare Floriilor ortodoxe și Paștelui catolic.

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație.

Cu această ocazie, au fost efectuate controale și verificări de specialitate, în special în mediul rural. Activitățile au urmărit prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum și stabilirea originii produselor comercializate, în special a celor din carne, a lactatelor, a ouălor și a legumelor/fructelor și a modului de manipulare al acestora, urmărindu-se prevenirea unor abateri care pot dăuna sănătății populației.

41 de operatori economici au fost verificați, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 101.500 lei. Din totalul sancțiunilor, 28 sunt prevăzute de Legea 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 sancțiuni sunt prevăzute de O.U.G. 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, a fost confiscat numerar în sumă de 681 lei.

În vederea asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate în mediul de afaceri, acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.

Pentru a vă bucura pe deplin de bunurile cumpărate, polițiștii bistrițeni vă oferă câteva recomandări pentru protecţia dumneavoastră.

La cumpărăturile în magazine:

Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!

Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!

Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii Biroului Rutier

La data de 18 aprilie a.c., pe o stradă din Bistrița, polițiștii Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 39 ani, din Sângeorzu Nou, care conducea un autoturism.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că plăcuțele de înmatriculare pe care le avea aplicate au fost atribuite altui autovehicul, iar autoturismul oprit pentru control este neînmatriculat. De asemenea, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cercetările continuă.

Polițiștii din Rodna au recuperat prejudiciul unui furt din locuință

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii de la Postul de Poliție Rodna au identificat un bărbat, de 57 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei.

Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 27 februarie-3 martie a.c., bărbatul ar fi sustras mai multe bunuri, printre care și unelte agricole, din anexa locuinței unei femei din Rodna.

Bunurile sustrase, în valoare de 600 de lei au fost găsite la domiciliul bărbatului, au fost recuperate și restituite păgubitei.

Cercetările continuă, urmând a fi propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă.

ȘCOALA ALTFEL 2019

Tur de forță în prevenirea criminalității, cu ocazia săptămânii ,,Școala altfel”. Polițiștii au fost prezenți în majoritatea școlilor din județ cu lecții preventive. La discuțiile despre bullying a participat și Tibi Ușeriu

În săptămâna 15-19 aprilie a.c., un număr mare de școli din județul nostru au avut o săptămână atipică: școala altfel.  Polițiștii au fost invitați de către cadrele didactice să discute cu elevii despre siguranța lor la școală, acasă, pe stradă, la joacă sau în mediul online.

Prevenirea violenței psihologice (bullying) a fost unul dintre subiectele dezbătute de polițiști cu elevii de gimnaziu și liceu. Subiectul face parte dintr-un proiect  județean în care ambasador de imagine și ,,carte vie” este ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Atletul a participat și el la ore, alături de polițiști, în școlile din Prundu Bârgăului și în Lechința. El i-a încurajat pe copii să se exprime prin sport și să nu aleagă violența sub nicio formă și la nicio vârstă. De asemenea, a vorbit despre voluntariat, despre implicare socială și civică, valori cultivate de organizația din care Tibi face parte, Tășuleasa Social.

La liceul ,,Radu Petrescu” elevii au organizat și un atelier unde au pictat și desenat pe tricouri teme și sloganuri anti-bullying.

Proiectul continuă până la sfârșitul anului școlar, polițiștii pregătind în luna iunie un cross anti-bullying, un simpozion  și un spectacol cu aceeași temă.