Buletin de presă IPJ

Bărbat de 31 de ani, dispărut din Dolj, găsit în Bistrița

La data de 29 august a.c., în jurul orelor 09.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică, cu sprijinul colegilor lor de la Inspectoratului de Poliție Județean Dolj l-au depistat pe un bărbat de 31 ani, din Drăgotești, județul Dolj, care figura ca fiind dispărut din data de 22 ianuarie 2018.

Față de bărbat a fost dispusă măsura căutării la nivel național, măsură care a fost revocată de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, la data găsirii. Acesta a fost găsit de polițiști la o fermă, din apropierea municipiului Bistrița.

Trei tineri depistați de polițiști la câteva ore de la comiterea unui furt

La data de 29 august a.c., un bărbat din Rodna a sesizat faptul că, în cursul zilei i s-a sustras suma de 800 de lei, din autoturismul pe care l-a lăsat parcat pe o stradă din Bistrița.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat trei minori cu vârste cuprinse între 14-17 ani, toți din Viișoara, bănuiți de comiterea faptei. Asupra unuia dintre aceștia, au fost găsiți o parte din bani, care au fost restituiți păgubitului.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de furt, în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului.

Copil accidentat ușor de o mașină

La data de 29 august a.c., în Bistrița, un bărbat de 69 ani, din localitate, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a surprins și accidentat ușor pe un copil de 8 ani care se deplasa pe bicicletă și care nu s-ar fi asigurat corespunzător la ieșirea de pe o străduță secundară.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au  întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii le recomandă părinților să-și supravegheze atent copiii, mai ales atunci când circulă pe biciclete. De asemenea, le reamintesc faptul că pot circula pe bicicletă, pe drumurile publice doar cei care au vârsta minimă de 14 ani, cunosc regulile de circulaţie, și sunt echipați regulamentar. De asemenea, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite, vă recomandă să țineți cont de următoarele sfaturi:

  • înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
  • circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană!
  • nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!
  • nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!
  • purtaţi o cască de protecţie omologată!
  • pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
  • înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

Doi agresori au fost reținuți pentru 24 de ore, de către polițiștii Secției 1, în cursul zilei de ieri. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de lovire sau alte violențe, la data de 29 august a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu polițiști de la Acțiuni Speciale și Criminaliști au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza comunei Teaca.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în luna iulie a.c., cei doi l-ar fi bătut pe un bărbat de 36 de ani, din Archiud, în apropierea locuinței lui, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 53-55 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia percheziției efectuate, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere, astfel că, un bărbat de 40 de ani, din Archiud, împreună cu fiul său de 16 ani, ambii bănuiți de comitea faptei, au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri.

În cursul zilei de ieri, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, dar au fost depistați de polițiști

La data de 30 august a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 30 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe raza municipiului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost condus la spital, unde a fost de acord să i se preleveze o singură mostră biologică de sânge, refuzându-o pe cea de a doua.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

****

La data de 30 august a.c., în jurul orelor 00.55, polițiștii Secției 5 l-au depistat și oprit în trafic pe un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Breaza.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o  valoare de aproape 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

S-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Autoturism căutat în Germania, găsit de polițiștii din Bistrița-Năsăud 

La data de 28 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor de la Postul de Poliție Poiana Ilvei, au depistat în trafic, pe raza municipiului Bistrița, un autoturism care figura ca fiind căutat de către autoritățile din Germania.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că mașina se afla în posesia unui bărbat de 46 de ani, din Poiana Ilvei și i-ar fi fost înmânată de proprietarul din Germania pentru a se deplasa în România, însă acesta nu a mai restituit-o.

Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, iar polițiștii de la Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane

La data de 28 august a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud au sesizat Poliția cu privire la faptul că, în Bistrița, un câine din rasa ciobănesc a mușcat un bărbat de 40 de ani și pe fiul acestuia, în vârstă de 10 ani. Cei doi au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal, iar în urma verificărilor efectuate l-au identificat pe proprietarul câinelui ca fiind un bărbat de 41 de ani, din Bistriţa. Câinele în cauză a fost preluat de serviciile abilitate.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.