CCI: Mobilitate urbană

Săptămâna Europeană a Mobilității : ‘’Mobilitate-Zero emisii pentru toți’’

Saptămâna Europeană a Mobilităţii se desfășoară în fiecare an în perioada 16-22 septembrie și are ca scop încurajarea locuitorilor orașelor să lupte împotriva poluării atmosferice și să contribuie astfel, la creșterea calității vieții în mediul urban. Tema anului 2020 reflectă obiectivele ambițioase ale unui continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2050, în acord cu Pactul Verde European. De asemenea, își propune să sublinieze importanța accesibilității la transportul cu emisii zero și să promoveze un cadru incluziv care să implice toți cetățenii.

Saptămâna Europeană a Mobilităţii va fi  marcată  și la Bistriţa, în perioada 16 – 22 septembrie 2020 și de către Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul de Informare Europe Direct Bistriţa  printr-o serie de activități de promovare a mobilității urbane durabile.

Într-o  lume în mișcare, susținem mișcarea pe bicicletă, astfel, oferim ca în fiecare an oportunitatea seniorilor, senioarelor, juniorilor și unor familii pasionate de ciclism  să participe la concursurile organizate. Grija pentru mediu începe de la scară mică prin puterea exemplului pozitiv. Credem că schimbarea poate fi acceptată mai ușor prin crearea de experiențe pozitive, iar soluțiile cele mai bune reprezintă rezultatul unei munci de colaborare și implicare colectivă.

Susținem reducerea poluării în orașe, a impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului, cât și creșterea calității vieții locuitorilor în aglomerările urbane.

Sănătatea orașelor este și sănătatea noastră.

Înscrierea participanților la concursurile deja consacrate ”Senioara, seniorul şi juniorul bicicliştilor” și  „Familia pe două roţi”, organizate în parteneriat cu Primăria municipiului Bistrița se face online, la adresa bistritaverde@gmail.com până la data de 20.09.2020, iar criteriile privind desemnarea premianților sunt : participarea la tura ‘’ZigZag prin Bistrița’’ din 19-20 septembrie 2020, vârsta și familia.

Premierea participanților va avea loc în data de 22.09.2020, în intervalul orar 10-16.

Vă așteptăm cu drag! Participați! Rămâneți sănătoși prin mișcare!

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE BISTRIȚA-NĂSĂUD