Comunicat Rombat

Compania Rombat, unicul producător de baterii din România, se implică activ în susținerea eforturilor de combatere a acestei pandemii cu virusul Covid-19 printr-o donație de 30.000 lei către Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în scopul achiziționării echipamentelor medicale, medicamentelor și oricăror altor produse necesare în această perioada.

Suntem cu toții în față unei provocări majore și a unei situații fără precedent și acum principala grijă este să protejăm sănătatea tuturor angajaților noștri.

În acest mod, ne asigurăm că vom proteja și sănătatea celorlalți și vom putea rămâne alături de partenerii și clienții noștri și în viitor.

Dl Ioan Repede, Directorul General Rombat, a declarat:

“Suntem supuși unui test greu, perioada în care trebuie să fim uniți. Este timpul să dăm dovadă de responsabilitate atât față de noi înșine cât și față de semenii noștri.

Apreciem eforturile deosebite depuse de întreg sistemul medical din România. Suntem alături de cei care se implică în lupta această acerbă împotriva Covid 19 și invităm pe toți cei care au posibilitate să se implice și a sprijine sistemul medical pentru combaterea pandemiei.

Să fim calmi, responsabili și să ne respectăm semenii. Împreună o să reușim să combatem răspândirea acestei maladii. Va dorim multă sănătate“.