Controale DSVSA

Controale oficiale efectuate de D.S.V.S.A Bistriţa-Năsăud în perioada 01.04.2019 – 01.05.2019

În perioada 01.04.2019 – 01.05.2019 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice, Sărbătorilor Pascale Ortodoxe) inspectorii DSVSA au efectuat controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în pieţele agro-alimentare, abatoare, centrul de sacrificare cu activitate temporară din municipiul Bistriţa, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică.

Cu ocazia controalelor oficiale au fost verificate următoarele aspecte:

  • Respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor;
  • Comercializarea cărnii de miel;
  • Comercializarea ouălor şi produselor din ouă destinate consumului uman;
  • Comercializarea laptelui şi a produselor din lapte;
  • Comercializarea peştelui şi a produselor de pescuit.

În această perioadă, inspectorii D.S.V.S.A. Bistriţa-Năsăud au efectuat 286 controale pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor astfel:

  • 5 la centru de sacrificare cu activitate temporară din Bistriţa;
  • 4 la abatoare;
  • 3 la unităţi de tranşare a cărnii;
  • 4 la unităţi colectare/procesare lapte;
  • 1 la o unitate de procesare peşte;
  • 5 la carmangerii;
  • 1 la măcelării;
  • 1 la centre ambalare ouă;
  • 15 la unităţi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală;
  • 2 la supermarketuri;
  • 17 la laboratoare cofetărie patiserie;
  • 4 la cofetării patiserii;
  • 3 la brutării;
  • 1 la unitate fabricare alcool;
  • 9 la pensiuni turistice;
  • 49 la unităţi de alimentaţie publică;
  • 73 la magazine alimentare;
  • 10 la pieţe agroalimentare;
  • 6 controale în trafic;
  • 2 la exploataţii comerciale de tip A;
  • 71 la gospodăriile populaţiei.

În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la:

  • transportul animalelor fără documente sanitare veterinare;
  • ouă marcate şi etichetate necorespunzător;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare (carne de miel, preparate din carne, condimente);
  • manipularea produselor alimentare cu încalcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;
  • proprietarul animalelor nu a declarat, în scris, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie vânzare/cumpărare fără documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu, pentru animalele înregistrate în baza naţională de date informatice ca existente în exploataţie, dar care în realitate nu se mai află în exploataţie;
  • produse medicinale veterinare depozitate necorespunzător;
  • nedeţinerea de certificate de competenţă profesională de către conducătorii auto sau însoţitorii pentru mijloacele de transport animale.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.200 lei şi 2 avertismente, au fost retrase de la comercializare şi dirijate pentru distrugere 19,25 kg carne miel, 4,29 kg produse din carne, 1.080 bucăţi ouă, 9,025 kg produse lactate, 10,215 kg produse zaharoase  şi 3,5 kg condimente.

La centrul de sacrificare cu activitate temporară din municipiul Bistriţa au fost tăiaţi 73 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi 654 miei în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe.

În cele trei abatoare autorizate din judeţ au fost tăiaţi un număr de 21.885 capete miei de la care s-au obţinut 243.530 kg carne.

În această perioadă au fost examinaţi şi certificaţi, în vederea efectuării de schimburi comunitare, un număr de 27.687 capete miei pentru următoarele destinaţii:

–  Bulgaria: 1.435 cap.

–  Croaţia: 1.200 cap.

–  Germania: 1.185 cap.

–  Grecia: 10.022 cap.

–  Italia: 13.845 cap.

Director executiv,

Dr. BOGOLIN Ioan