Decizii Pro România

Pro România Bistrița-Năsăud va merge pe liste separate de PSD și ALDE la alegerile locale

Echipa de conducere a organizației județene a Pro România a decis să anunțe în mod oficial că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, nu a fost semnat, nu este semnat protocol de colaborare electorală cu PSD și ALDE, așa cum a fost anunțat in presa.

Decizia de-a merge pe liste separate a fost luată în cadrul unei ședințe de lucru a organizației județene desfășurată vineri, 21 februarie. În urma dezbaterilor, Biroul Judetean de conducere al   Pro România BN (compus din toți președinții de organizații locale și coordonatorii județeni)  a decis să respingă adoptarea și semnarea protocolului de colaborare electorală cu PSD și ALDE, așa cum a fost propus săptămâna trecută la sediul PSD Bistrița-Năsăud.

Motivele care au stat la baza luării acestei decizii sunt:

– viziunea noastră referitoare la politicile publice aplicabile în administratia locala, nu poate fi exprimată liber în cadrul unei alianțe.

– promisiunea noastră încă de la constituirea echipei Pro România Bistrița-Năsăud  a fost să fim trasparenți în toate deciziile  politice, lucru imposibil într-o alianță.

– în monentul de față,  Pro România este singurul partid care a elaborat un Program politic pentru următorii patru ani, cu 10 măsuri despre care avem siguranța că pot readuce echilibrul românilor.

Precizăm faptul că: Pro România Bistrița-Năsăud  a hotărât, cu majoritate de voturi, sprijinul și susținerea pentru candidatura uninominală a președintelui Emil Radu Moldovan, dar că, Pro România va depune o listă separată pentru consilierii județeni. În ceea ce privește primăria municipiului Bistrița, PRO România va avea candidat propriu.

Pro România Bistrița-Năsăud