Educatoare premiată

Vasilica-Augusta Găzdac, educatoare la Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”, comuna Salva, Bistrița-Năsăud, a fost premiată pentru performanțe deosebite în educație la gala MERITO

Vasilica-Augusta Găzdac, educatoare la Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”, comuna Salva, Bistrița-Năsăud, este unul dintre cei 12 premianți ai Galei MERITO, eveniment care recunoaște meritele dascălilor ce contribuie la transformarea educației, și se înscrie astfel în comunitatea celor 55 de profesori valoroşi ai României, recunoscuți anual de Romanian Business Leaders (RBL).

„Obiceiurile sunt specifice locului, iar educatoarea Vasilica Găzdac crede că funcționează ca niște ancore pentru cei mici, ca să fie mândri de identitatea lor. Pe același criteriu a ales și numele clasei. Locuitorii din Salva sunt cunoscuți în împrejurimi ca „broaște”, pentru că, pe vremuri, aici era o zonă mlăștinoasă. Pentru astăzi, Găzdac a plănuit o vizită în sat. Îi îmbracă pe cei 15 micuți, apoi îi îndrumă să se apuce fiecare de „Omidă” – o improvizație din mai multe eșarfe înnodate sub forma unui miriapod. Cu elevii de cinci și șase ani înșiruiți pe stânga și dreapta Omizii, educatoarea, o femeie de 39 de ani, blondă și minionă, îmbrăcată cu pantaloni și geacă roșii, conduce cu răbdare gașca ciripitoare pe străzile din sat. Cu pași mici, preșcolarii trec pe lângă localnicii care îi privesc zâmbind și ajung în curtea creatoarei de artă populară Virginia Linul. Se așază în cerc în mijlocul încăperii cu pereți acoperiți de ii, fote, veste, ștergare, traiste și brâuri, iar tanti Virginia, mama creatoarei, îmbrăcată în costum tradițional, le povestește despre mărțișoarele pe care le primeau odată copiii. Apoi, educatoarea le împarte tuturor ață roșie și albă și îi învață cum să facă un mărțișor tradițional – o păpușă din ațe.” – extras din povestea educatoarei, documentată pentru premiul MERITO.

„Este foarte important, ca atunci când construim o casă, să începem cu temelia. Astăzi, MERITO este despre educație, iar educatorii pun bazele acesteia. Atât oamenii de business, cât și cei care conduc destinele națiunii noastre trebuie să înțeleagă că atunci când abordăm subiectul de educație, nu mai trebuie să se vorbească despre cheltuieli, ci despre investiții.” a menționat Gabriel Biriș, membru de board al ReadyNation Romania, partener al proiectului, în discursul laudatio.

 „Din punctul meu de vedere, educatorul este cea mai importantă piesă în acest sistem, numit sistem de educație. Dacă copilul, când intră pe ușa grădiniței, nu este întâmpinat cu blândețe, căldură și zâmbet, el nu va iubi școala. Mi-aș dori în următorii ani să văd inclus în învățământul obligatoriu, atât învățământul antepreșcolar, cât și preșcolar. Și mi-aș mai dori ca educatoarele să fie mândre de ceea ce fac în fiecare zi. ” a fost mesajul Vasilicăi Găzdac pentru profesorii valoroși ai României.

Ceilalţi 11 profesori laureaţi care se alătură din acest an comunității MERITO sunt oameni care îşi lasă amprenta pozitiv asupra generaţii întregi şi fac cinste meseriei de profesor: Graţiela Petcu, profesoară de Geografie şi Director; Cristina Dudanprofesoară de Biologie; Doina Gosav, profesoară de Chimie; Cătălin Ciupală, profesor de Matematică; Elena Jebelean, profesoară de Limba Română; Vladimir Bogosavlievici, profesor de Istorie; Mihai Bădiţă,profesor de educaţie muzicală; Mirela SpiţăRodica Gavriş-Pascu, Anca Tăut și Aida Frujină, învățătoare. Vasilica-Augusta Găzdac este primul dascăl premiat din județul Bistrița-Năsăud.

Pe 4 septembrie 2020, peste 100 de lideri din business şi profesionişti din Educaţie au sărbătorit a V-a generație de profesori MERITO, într-o gală care, pentru al treilea an la rând, s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

“Gala MERITO este, probabil, pentru noi, cei care lucrăm zi de zi în Educaţie, platforma cea mai cunoscută şi apreciată de recunoaştere a meritelor profesorilor excepţionali din toată ţara. Gala MERITO este şi o sursă ce ne umple paharul cu motivaţie de a merge mai departe pentru încă un an şcolar, cât şi o îmbinare fără precedent între mediul privat, mediul asociativ şi şcoală. Capacitatea de a crede în mai bine şi de a face tot ce îi stă în puteri pentru acel mai bine în care speră este ceea ce diferenţiază profesorul MERITO, iar elementele definitorii ale acestuia sunt empatia şi acea dorinţă de a nu lăsa niciun copil în urmă”, a declarat Ligia Deca, Consilier Prezidenţial, Departamentul Educaţie-Cercetare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, în deschiderea Galei MERITO 2020.

Din 2016, Proiectul MERITO recunoaşte public și material meritele profesorilor valoroși ai României, prin Gala anuală. Comunitatea profesorilor laureaţi a crescut la 55 de dascăli, care împreună cu antreprenorii și managerii din RBL lucrează ca să multiplice în sistemul de educație bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor și printr-o platformă online. Misiunea proiectului MERITO este de a transforma meseria de profesor în România, în sensul de a o profesionaliza, a o face din nou dezirabilă pentru tineri şi apreciată în societate.

Informații complete despre cine sunt, ce fac și metodele de predare ale celor 55 de profesori MERITO și recomandări de profesori valoroși pentru ediția Galei MERITO din 2021, direct pe www.merito.ro.

Înregistrarea Galei MERITO: https://www.facebook.com/watch/live/?v=948498682322145&ref=watch_permalink

Video profesori MERITO 2020: https://www.youtube.com/watch?v=Aa_2N6uxKWI

Poveştile profesorilor MERITO: http://www.proiectulmerito.ro/galerie-profesori/

Cu încredere în Educaţie, Echipa MERITO