Evenimente la Muzeu

Evenimente culturale la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează la Muzeul Grăniceresc Năsăudean, vineri, 8 noiembrie 2019, orele 13, expoziţia documentară temporară „George Matheiu –  primul tipograf român din Bistriţa”, prilej pentru a fi prezentate publicului o serie de imagini şi documente de arhivă, cele mai multe inedite, dar şi obiecte personale legate de viaţa şi activitatea unui personaj care a făcut istorie în acest spaţiu.

George Matheiu (1863-1937) s-a născut în localitatea grănicerească Salva, din părinţi ţărani. A urmat clasele primare în satul natal, după care s-a înscris la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, unde a fost, printre alţii, coleg de clasă şi prieten cu viitorul mare poet George Coşbuc. Ulterior, deprinde meseria de tipograf, învăţând şi specializându-se în ateliere din Bistriţa şi Braşov, dar şi în ţări apusene cu tradiţie: Austria, Germania sau Franţa.

Revenit la Bistriţa, în 1892, va conduce timp de peste 10 ani Tipografia „Carl Csallner”, iar în anul 1904 îşi înfiinţează propria tipografie, prin achiziţionarea atelierului tipografic deţinut în comuna Şoimuş de preotul Ioan Baciu. La Tipografia „George Matheiu” vor fi publicate periodice de referinţă pentru cultura judeţului de la începutul secolului XX, cum ar fi: „Revista Bistriţei”, „Arhiva Someşană”, „Anuarul Liceului Alexandru Odobescu din Bistriţa”, „Anuarul Liceului Grăniceresc din Năsăud”, dar şi importante volume de autor.

Concomitent cu expoziţia dedicată lui George Matheiu, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean va fi deschisă şi o expoziţie de pictură, intitulată „Flori şi aripi de îngeri”, având ca autor pe d-na Delia Velescu din Bucureşti, nepoata vestitului tipograf şi donatoarea Fondului documentar amintit.

A XXV-a ediție a SESIUNII ANUALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu S.C. ICPE Bistriţa S.A., Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Laboratorul de Paleotheriologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia Universitară Bistriţa și Asociația Cluster Eco-inovativ pentru un Mediu Sustenabil – CLEMS, organizează în perioada 8-9 noiembrie 2019, începând cu ora 10, a XXV-a ediție a SESIUNII ANUALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE a Secţiei de Ştiinţele Naturii.

În anul 1995, în cadrul sesiunii științifice ,,Cultură și civilizație în Transilvania de nord-est”, au fost prezentate materiale, care ulterior au constituit primul volum al revistei ,,Studii și cercetări”.

În acest an, acțiunea devenită o tradiție a muzeului bistrițean, va cuprinde două secţiuni: Geologie-Geografie și Biologie. Lucrările prezentate, redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană), vor fi publicate în anuarul muzeului ,,Studii şi cercetări, Seriile Geology-Geography şi Biology”, volumul 25.

La conferință vor participa cercetători, muzeografi, cadre didactice preuniversitare şi universitare, doctori, doctoranzi, studenţi, din instituţii de profil: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, S.C. ICPE Bistriţa S.A., Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică București, Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca, Universitatea de Stat Ujgorod, Ucraina, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Turda, Asociaţia Naţională a Cercetătorilor Ştiinţifici din Muzee, BIOFLUX Cluj-Napoca, Laborator PlantExtrakt, Cluj, Pharmacorp Innovation SRL, SC Farmec SA, Școala Gimnazială Iustin Ilieșiu, Anieș, Școala Gimnazială ,,A. P. Alexi” Sângeorz-Băi, Lions Club Bistrița, Asociația Harta Verde România.

Începând cu ora 1030, va avea loc lansarea volumelor revistei ,,Studii și cercetări, seriile Geology-Geography și Biology”, nr. 21, care vor fi prezentate de către Prof. Univ. Dr. Ing. Vlad Codrea de la Univ. Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Coordonator de proiect: Cercet. Șt. III Dr. Ing. Marius Horga