Filme la Happy Cinema

ENCANTO, CASA GUCCI și RESIDENT EVIL la Happy Cinema în mini-vacanța de 1 decembrie

Mini-vacanța de 1 decembrie aduce pe marile ecrane filme pentru toate gusturile și vârstele. Encanto, Casa Gucci și Resident Evil: Bun venit în Raccoon City sunt noutățile care rulează în rețeaua Happy Cinema.

Pe 26 noiembrie are loc premiera mult așteptatului film al lui Ridley Scott – Casa Gucci. Adam Driver, Al Pacino, Lady Gaga, Jeremy Irons sunt câteva dintre numele grele care joacă în această poveste șocantă, inspirată din destinul tragic al familiei Gucci. Când Patrizia Reggiani (Lady Gaga), o străină cu un început umil, ajunge prin căsătorie parte din familia Gucci, ambiția ei nestăpânită     declanșează o spirală riscantă de trădare, decadență, răzbunare și, în cele din urmă, crimă. În film apare și Mădălina Ghenea, în rolul tinerei Sophia Loren.

Cei mici se vor bucura cu siguranță de noua producție Disney, Encanto, povestea lui Mirabel,        singurul membru al familiei sale fără puteri magice. Acțiunea are loc într-un sat din Columbia, numit     Encanto, și prezintă familia Madrigal, în care fiecare are propriile sale daruri, cum ar fi schimbarea formei, creșterea plantelor sau super-forța. Chiar și casa este  fermecată, dansând în ritmul vieții de zi cu zi. Dar când descoperă că magia care înconjoară Encanto este în pericol, Mirabel crede că ea poate fi ultima speranță a familiei sale excepționale.

Tot pe 26 noiembrie are loc premiera celui de al șaptelea film din seria Resident Evil. Resident Evil: Bun venit în Raccoon City se întoarce la originile francizei. Cândva prosper și gazdă a gigantului    farmaceutic Umbrella Corporation, Raccoon City este acum un orășel oarecare, îmbătrânit și prăfuit. O dată plecată, compania a lăsat o moștenire monstruoasă. Când răul dă pe-afară și începe să bântuie străzile, viețile localnicilor se schimbă dramatic, iar câțiva supraviețuitori trebuie să afle ce a lăsat în urmă Umbrella dacă vor să mai prindă răsăritul.

Mai multe detalii și bilete pe www.happycinema.ro HAPPYCINEMA® este a doua rețea de cineplex-uri din România, fiind prezent în 8 orașe (București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bacău, Bistriția, Botoșani și Vaslui). De asemenea, Happy Cinema a     dezvoltat propria platformă de streaming online – www.play.happycinema.ro – unde sunt              disponibile documentare de artă, filme românești, filme noi de la Hollywood și multe altele.