Hotărâre măsuri CJSU

Măsuri reduse în Milaș, adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru combaterea răspândirii Coronavirusului!

Conform hotărârii C.J.S.U. nr. 42/23.02.2021, în unitatea administrativ-teritorială Milaș, unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este în continuare obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 42/23.02.2021 se vor modifica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 24 februarie 2021.