IJJ: Nou sprijin în misiuni

Ara – noul partener canin al jandarmilor în misiuni

Jandarmii bistrițeni au de câteva săptămâni un nou sprijin în misiuni. Ara este cățelușa care a ajus la Bistrița la începutul lunii aprilie iar de atunci se antrenează intensiv pentru a se acomoda cu misiunile pe care trebuie să le execute alături de partenerul său.  Având în vedere retragerea din activitate a celor două cățelușe Zara şi Dona la începutul lunii martie a acestui an, brigada canină a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud este completată de Ara, un ciobănesc malinois în vârstă de 10 luni. Aceasta parcurge un program riguros de pregătire alături de cel care va fi conductorul său – plt. maj. Paul Gabor, pe perioada în care își va desfășura activitatea în cadrul unității. De asemenea, cei doi (câine +conductor) vor parcurge și un curs de 4 luni, la Centrul Chinologic Sibiu, pentru obținerea specializării: patrulare/intervenție.

Informaţii suplimentare:

1. Ara (Cipa) – câine de patrulare-intervenţie, data naşterii: 09.09.2019, conductor câine – plt. maj. Paul Gabor;

2. Saşa (Roza) – câine de patrulare-intervenţie, rasa ciobănesc german născută la data de 16.08.2013 – conductor câine Stan Eugen;

3. Linda (Rebaha) – căutare /salvare în mediul natural, rasa ciobănesc german născută la data de 02.12.2013 – conductor câine sg. maj. Barteș Andrei.

Zara, la cei aproape 9 ani ai săi, a fost retrasă din activitate la împlinirea limitei de vârstă iar Dona la aproape 7 ani, din motive medicale. Antrenamentele zilnice avute în toţi aceşti ani, i-au făcut pe conductorii lor să le considere membri ai familiei şi ca urmare conductorii lor: plt. maj. Paul Gabor, respectiv plt. adj. Alin Peterlin, au ales să le adopte şi să le îngrijească în continuare în propriile familii.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gelu-Voievod” Bistriţa-Năsăud