IJJ: Pescuit fără permis

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Pescuit fără permis pe Lacul Colibița 

Jandarmii din cadrul Postului Montan Colibița au executat în ultimele 24 de ore, o acțiune punctuală privind pescuitul pe Lacul Colibița.

Au fost verificați pescarii aflați în zonă (10 persoane), fiind depistat și un bărbat care pescuia fără a deține permis în acest sens. Acesta a fost sancționat cu 300 de lei conform prevederilor O.U.G. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura.

Acţiunile jandarmilor pe această linie vor continua şi în perioada următoare în vederea verificării respectării măsurilor legale impuse de lege.

Pasionații de pescuit trebuie să cunoască și prevederile legale în vigoare din acest domeniu. Astfel, conform Ordinului nr. 43 din 2020 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020, cap. II, art. 6, păstrăvul (păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel), a intrat în prohibiție începând cu data 01 octombrie 2020, aceasta fiind valabilă până la 31 martie 2021.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul