Învățământ dual

Vot de adoptare în Comisia de Buget de la Camera Deputaților pentru susținerea învățământului profesional dual.

Azi, în cadrul Comisiei de Buget a camerei Deputaților, am arătat importanța proiectului pe care l-am inițiat cu susținere transpartinică pentru stimularea din punct de vedere fiscal a operatorilor economici care vor investi în învățământul profesional-dual. În urma intervenției mele în Comisie am primit vot favorabil și raport de adoptare!

Pl-x 218/2020 a fost unul dintre cele mai importante inițiative legislative pe care le-am inițiat sub diferite forme încă din 2017. Iată că într-un final, după multă muncă și lupte de convingere duse cu Ministerul Finanțelor, Parlamentul și-a exprimat voința în mod clar: operatorii economici care sprijină și investesc în învățământul profesional-dual, acordând burse, reinvestindu-și profitul și facilitând formări de calitate elevilor, trebuie susținuți de statul român prin diminuarea obligațiilor lor fiscale. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18538)

Așadar, mai este doar un pas până la momentul votului final al Camerei Deputaților. Totuși, nu pot să nu remarc ipocrizia Ministerului Finanțelor Publice care nu a reușit nici până astăzi să calculeze impactul bugetar al acestui proiect.

În ciuda faptului că programul de guvernare PNL prevede susținerea învățământului profesional-dual, punctele de vedere ale Ministerului și ale Guvernului au fost negative. Iar mai nou, ,,contextul pandemic” a devenit o scuză des folosită de MFP pentru a-și întemeia lipsa de responsabilitate și de interes pentru Educație.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați