IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Acțiuni de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu virusul Covid-19, desfășurate de forțele de ordine în ultimele 24 de ore

· Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud

Acțiunile jandarmilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus au continuat în ultimele 24 de ore cu verificări executate în mijloacele de transport în comun, la terase, în parcuri și în zonele de agrement. A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 37 de locații, fiind aplicate 11 sancțiuni, astfel: 4 amenzi în valoare de 2.000 lei, respectiv 7 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

· Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea și limitarea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat 49 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului.

În cadrul acțiunilor punctuale de ieri, 14 iulie a.c., au fost legitimate 82 de persoane și verificate 53 de autoturisme, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 41 sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ de 5.600 de lei.

______

Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăririlor, vă rugăm să respectați cu strictețe măsurile emise, acestea fiind foarte importante pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Vă rugăm să respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur!

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID – 19.