IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților!

Măsurile distanțării sociale și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, gări și autogări, mijloace de transport în comun sau în regim taxi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud raportează că, la activitățile desfășurate ieri, 30 iulie a.c., la acțiunile punctuale au participat 24 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului.

Astfel, au fost verificate 90 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și au fost legitimate peste 70 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 50 de mijloace de transport în comun și autovehicule.

În urma neregulilor constatate ieri, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3800 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală impuse și 2 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială; celelalte au fost aplicate pentru abateri de altă natură.

Tot ieri, Au fost aplicate 10 sancțiuni: 3 amenzi de 1.250 lei și 7 avertismente scrise, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individual, fiind executate controale în 46 de locații.

Și jandarmii montani execută acțiuni specifice de verificare a societăților comerciale, existente în aria de competență, privind respectarea măsurilor stabilite de către  autorități, respectiv acțiuni de patrulare pe traseele frecventate de turiști.

În această perioadă jandarmii bistrițeni continuă și acțiunile comune executate cu reprezentanții I.S.C.T.R. – Inspectoratul de Stat pentru Control în Traficul Rutier Bistrița-Năsăud.

Și jandarmii montani execută acțiuni specifice de verificare a societăților comerciale existente în aria de competență, privind respectarea măsurilor stabilite de către  autorități, respectiv acțiuni de patrulare pe traseele frecventate de turiști.

În această perioadă jandarmii bistrițeni execută și acțiuni comune cu reprezentanții I.S.C.T.R. – Inspectoratul de Stat pentru Control în Traficul Rutier Bistrița-Năsăud. Aceste misiuni sunt executate în baza protocolului încheiat la nivel național și vizează executarea de acțiuni comune privind verificarea operatorilor economici care desfășoară activități de transport public persoane privind respectarea măsurilor de protecție individuală,  transport de mărfuri, a transporturilor produselor cu caracter special precum și a celor care au obligația de a asigura cu pază acest tip de transporturi.

Constant, în acțiunile desfășurate, reprezentanții forțelor de ordine atrag atenția asupra importanței respectării regulilor privind distanțarea social și a purtării în mod corect a măștii de protecție.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare pentru creșterea conștientizării necesității de a respecta măsurile de protecție individuală și de distanțare socială.

📞 Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Respectarea acestor măsuri este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus înregistrate la nivel national în ultimele 24 de ore este de 1295, un număr îngrijorător astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea măștilor de protecție trebuie să devină prioritară!