IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților! Măsurile distanțării sociale și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că în data 4 august a.c., pe raza întregului județ, au participat 48 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, fiind verificate 135 de societăți comerciale, dintre care 89 de terase și localuri de alimentație publică și au fost legitimate 195 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 135 de autovehicule, dintre care 45 de mijloace de transport în comun. Au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 9000 de lei. Dintre acestea, 7 sancțiuni în valoare de 2500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, celelalte fiind pentru abateri de altă natură.

Jandarmii raportează că ieri au aplicat 12 sancțiuni: 3 amenzi de 1.500 de lei și 9 avertismente scrise, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, fiind verificate un număr de 53 de locații. Totodată, jandarmii au participat și la misiuni în cooperare cu reprezentanții I.T.M. B.-N. pentru verificarea mijloacelor de transport în comun, privind respectarea condițiilor legate de distanțarea socială, respectiv cea de protecție individuală a lucrătorilor. Și jandarmii montani Rodna, Piatra-Fîntînele și Colibița continuă acțiunile specifice de verificare a societăților comerciale existente în aria de competență, privind respectarea măsurilor stabilite de către autorități, respectiv acțiuni de patrulare pe traseele frecventate de turiști.

📞 Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

😷 Respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de autorități este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus înregistrate la nivel national în ultimele 24 de ore este de 1309, un număr îngrijorător, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea CORECTĂ a măștilor de protecție trebuie să devină prioritară!