IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților!

Măsurile distanțării fizice și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că ieri, 18 septembrie, pe raza județului nostru, 45 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud au participat împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud, la acțiuni punctuale de verificare.

În total au fost verificate 74 de societăți comerciale, au fost legitimate 117 persoane și au fost oprite în trafic, pentru control,  de 32 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1160 de lei.

Inspectoratul de Jandarmi Județean raportează că, pe parcursul ultimelor 24 de ore, jandarmii au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor stabilite în perioada stării de alertă.

A fost verificată respectarea măsurii privind purtarea măștii de protecție în piețe, mijloace de transport în comun, cafenele, restaurante, terase și magazine, fiind aplicate 15 sancțiuni (7 amenzi în valoare de 2300 lei și 8 avertismente scrise).

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor continua activităţile de verificare și în perioada următoare.

• Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de autorități este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!