IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Buletin Informativ 13.04.2020

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 179 de poliţişti, 93 de jandarmi și 28 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au efectuat 944 de verificări la persoane aflate în izolare, în 409 locații, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli. De asemenea, 168 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

Pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 148 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 226.000 de lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse persoanelor.

Jandarmii au verificat 541 persoane, aflate în 188 de locații, din 37 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 71.000 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

*Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.