IPBN: Acțiuni de control

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

COMUNICAT DE PRESĂ – 15.04.2020

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 242 de poliţişti, 100 de jandarmi și 42 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.

Polițiștii au desfășurat misiuni pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au fost efectuate 1175 de verificări la persoane aflate în izolare, în 681 de locații, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli.

De asemenea, 478 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. Pentru neregulile depistate, două societăți comerciale au fost sancționate conform Legii 12/1990, cuantumul total al amenzilor fiind de 20.000 de lei.

Pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat alte 92 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 140.000 de lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse persoanelor.

Jandarmii au verificat 421 persoane, aflate în 102 de locații, din 43 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 9 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.000 de lei. În ultimele 24 de ore, jandarmii au executat mai multe acțiuni de verificare privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, în zona piețelor. Au fost verificați comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare. Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

*Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.