IPBN: Acțiuni de verificare

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Prevenirea răspândirii Coronavirusului – prioritatea autorităților! Măsurile distanțării sociale și a purtării măștii de protecție – în continuare verificate!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate și mijloace de transport pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirii și limitării răspândirii Coronavirusului.

Inspectoratul de Poliție Județean raportează că ieri, 26 august, pe raza județului nostru, 65 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud au participat împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului la acțiuni de verificare.

Prin acțiunile desfășurate de polițiști au fost verificate 112 societăți comerciale și persoane fizice autorizate și au fost legitimate 176 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 54 de autovehicule, 20 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de totală de aproape 11.000 de lei. Dintre acestea, 2 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, prevăzute de Legea 55/2020 și 8 pentru abateri de natură economică.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean raportează că, în cadrul acțiunilor lor de verificare a respectării măsurilor privind distanțarea socială, respectiv purtarea măștii de protecție, au controlat 21 de locații, fiind aplicate 9 sancțiuni în valoare totală de 2.600 lei.

📞 Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de autorități este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!