IPBN: Batalionul Năsăud – 20

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

COMUNICAT DE PRESĂ 15.07.2021

Batalionul 405 Sprijin Logistic ,,Năsăud” la 20 de ani de activitate

Batalionul 405 Sprijin Logistic ,,Năsăud”, principalul element al sistemului logistic al Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, a sprijinit de la înființarea sa unităţile și subunitățile subordonate Brigăzii 81 Mecanizată pentru îndeplinirea misiunilor de menținere a păcii și umanitare, precum și pentru participarea la exerciții comune în cadrul Parteneriatului pentru Pace.

Aflat la ceremonia de celebrare a celor 20 de ani de la înființare a Batalionului, prefectul Stelian Dolha a transmis:

„Mereu când mă aflu în fața voastră, simt că sunt în fața unor oameni care scriu istoria țării noastre cu patriotism și, mai ales, demnitate. Aniversarea celor 20 de ani de activitate, 20 de ani cu antrenamente, aplicații, misiuni, este un eveniment important și mă bucur că mă aflu în fața voastră pentru a vă transmite respectul pe care vi-l port. Aveți admirația noastră, a tuturor celor ce iubim România și suntem conștienți de ceea ce înseamnă pacea și care este rolul uniformei militare.

Vă mulțumim pentru profesionalismul cu care îndepliniți fiecare misiune din țară sau din străinătate, în teatrele de operații unde deveniți ambasadori ai României!

Vă doresc mult succes în continuare!”

În cadrul ceremoniei, în semn de apreciere pentru îndeplinirea misiunilor și obținerea unor rezultate meritorii au fost acordate:

  • Emblema de Onoare a Forțelor Terestre:

– domnului locotenent colonel Cioancă Florin-Ioan,

– domnului maior Fodor Cristian,

– domnului plutonier adjutant principal Bora Ioan,

  • Emblema de merit În Serviciul Armatei Române – clasa a III-a:

– domnului maior Romonți Cosmin-Arian,

– domnului plutonier adjutant Runcan Alexandru,

– domnului plutonier Musca Flaviu-Aurelian,

– domnului caporal clasa a II-a Căluș Vasile,

  • Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a III-a:

– domnului plutonier Popovici Petre,

– domnului caporal clasa a II-a Dosan Florin.