IPBN: Campania de vaccinare

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

A început campania de vaccinare împotriva CoVid-19 în județul Bistrița-Năsăud!

Data de 31 decembrie este marcată de un moment mult așteptat în contextul pandemic, cel al începerii campaniei de vaccinare.

Este vorba de inițierea etapei I a vaccinării anti-CoVid-19, adică cea care vizează imunizarea lucrătorilor din domeniile sănătate și social. Pentru această etapă, au fost stabilite ca centre de vaccinare Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Clinica Sanovil, Spitalul Orășenesc Beclean, Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud.

Prima persoană vaccinată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița este Valentin Habor, Asistent-Șef în cadrul Unității de Primiri Urgențe (U.P.U.).

„Începerea campaniei de vaccinare împotriva CoVid-19 la noi în județ ne aduce mai aproape de realitatea unei vieți obișnuite, așa cum o știam înainte de pandemie. Încheiem anul cu acea undă de speranță care ne amintește că există o luminiță la capătul tunelului, trebuie doar să avem suficientă răbdare și încredere că totul va fi bine.

Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea din acest an în lupta cu virusul care ne-a schimbat radical viețile, vă mulțumesc pentru înțelegerea dovedită și, mai ales, pentru empatia față de cei din jur față de care a trebuit să păstrați distanța pentru a le putea oferi siguranță.”, transmite prefectul Stelian Dolha.