IPBN: Cazuri Covid-19

INSTITUȚIA PREFECTULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

Comunicat de presă 03.04.2020

La data de 03.04.2020, în județul Bistrița-Năsăud, s-au înregistrat 27 persoane confirmate cu Coronavirus și 3 decese.

Doi medici angajați ai Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud și două persoane din personalul auxiliar al Spitalului Județean de Urgență Bistrița se numără printre diagnosticate cu Covid-19

În județul nostru avem:

• în carantină instituționalizată – 306 persoane,

• în autoizolare la domiciliu – 1958 persoane,

Pe lângă persoanele aflate în izolare la domiciliu, dintre care multe fac parte din categorii sociale vulnerabile, mai sunt acele persoane care sunt izolate de posibilități și cărora acum le este cu atât mai greu să își aisgure subzistența. Însă împreună cu Asociația OM-Orașul Mariei, cu Automobil Clubul Român, cu primăriile și zecile de voluntari activi, avem grijă să îi identificăm pe acești oameni și să îi ajutăm!

„Datorită donațiilor unor oameni de bine, care înțeleg că în aceste vremuri grele trebuie să ne sprijinim necondiționat, reușim zilnic să facem livrări de mese calde, pachete cu alimente și produse de igienă, dar și medicamente celor care se află acum, mai mult ca oricând, în neputință!

Mulțumim Ceracom, Paulaner, Ecoserv, fiecărui voluntar în parte, fiecărei persoană în parte care a oferit fie bani, fie produse, pentru a se alătura acestei acțiuni!”, transmite prefectul Stelian Dolha.